Creștin fără Dumnezeu!

                                               Isaia 1:14-17

            „Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și ori cât de mult v-ați ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge! “

        „Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-ați făcut!

            Încetați să mai faceți răul!

         Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! “

        Societatea în care trăim, apreciază și pune la loc de cinste lucrurile care se văd la exterior, ignorând total frumusețea interioară a inimii, omenia, bunătatea, adevărata prietenie…

          Se pare însă că și în creștinism se întâmplă la fel. Oamenii pozează în ceea ce nu sunt, etalează o pocăință de fațadă, o evlavie formală, dar în interior sunt plini de fiere, de răutate, de vorbire de rău; nu mai deosebesc lucrurile lui Dumnezeu față de lucrurile lumii, amestecându-le pe toate pentru „a da bine” firescului.

          Acestea sunt câteva dintre motivele care L-au determinat pe Dumnezeu Tatăl, să fie atât de dezamăgit și de îndurerat în inima Lui, încât să rostească cuvinte atât de grele la adresa poporului Său.

           „…Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.”

          Sunt mulți oameni care se declară credincioși, urmași ai lui Cristos, oameni care se mândresc cu deciziile lor, cu faptele lor, chiar și cu credința lor; însă Domnul Dumnezeu îi urăște. „Urăsc lunile voastre cele noi și praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.”

            În Biserici, credincioșii se laudă ca și cei din Laodicea. Apocalipsa 3:17: Tu zici despre tine: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.” Și Domnul Dumnezeu îi răspunde: „Nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.” Ți-ai pierdut busola credinței și mergi alături de calea pocăinței.

            Atât de mult s-au îndepărtat oamenii de poruncile lui Dumnezeu și atât de mult se încred unii în ei înșiși, încât nu mai văd că mersul lor este tot mai „scârbit” înaintea lui Dumnezeu.

            „Când vă întindeți mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; și ori cât de mult v-ați ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge! “

         Ne mirăm de ce Domnul Dumnezeu afirmă despre sărbătorile, „programele” și „jertfele” aduse în Casa Lui, că au ajuns „o povară”?

            Ne mirăm de ce Domnul Dumnezeu nu mai lucrează ca altădată în mijlocul poporului Său și de nu mai ascultă rugăciunile oricât de multe sunt?

         Prieteni dragi, să nu ne mai mirăm, pentru că „sărbătorile” au ajuns să fie niște ritualuri de formă, fără conținut și „lumea” care a intrat înăuntru acoperă tot ce este sfânt.

            Totuși Domnul Dumnezeu vine în întâmpinarea „credincioșilor” cu soluția salvatoare: „Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe cari le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul!”

            Este atât de clar consemnat în Scripturi faptul că blândul Duh Sfânt vrea să ne umple și să ne dea putere să ne sfințim și să rămânem curați înaintea lui Dumnezeu. Dar cine este gata să asculte? Cine este gata să împlinească, ceea ce zice Duhul?

            Duhul este la fel ca Domnul Isus: este curat, blând, chibzuit, înțelept și iubitor.

         Duhul Sfânt este curat pentru că El este Duhul Sfânt; este Înțelept pentru că este Duhul înțelepciunii; este Adevărat pentru că El este Duhul adevărului.

            Este asemenea Domnului Isus, pentru că El este Duhul lui Cristos.

            Este asemenea Tatălui pentru că El este Duhul Tatălui.

        El vrea să fie Domnul vieții noastre, ca să devenim ca El și vrea să stăpânească în inimile noastre, astfel încât să nu mai fim noi la „cârmă”, ci să fie El conducătorul și călăuza noastră pe Cale.

            Motivul pentru care ne împotrivim acestui mod de gândire al Scripturii și vrem ca noi să fim la „cârmă”, noi să-L conducem pe Duhul Sfânt acolo unde vrem, este pentru faptul că am fost născuți în firea pământească, stricată a lui Adam și nu vrem să o „omorâm”. O ținem în noi, vie…!

           Noi vrem să ne conducem propriile vieți, să schimbăm „Legea” lui Dumnezeu după dorințele și patimile noastre.

           Am vrea să fim plini de Duhul, și totuși continuăm să facem ce ne îndeamnă firea păcătoasă.

            Ne ascundem păcatele ca și „Acan, mantaua de șinear și placa de aur”. Oare de cine ne ascundem?

            Dumnezeu are ochii ca para focului, El „vede” chiar și gândurile noastre.

            Duhul Sfânt nu tolerează păcatul personal și nici pe cel „colectiv”, de aceea Domnul Dumnezeu nu ne mai ascultă, nu ne mai răspunde rugăciunilor, așa cum El însuși ne spune în versetul 15.

            Prieteni dragi, să nu ne mai amăgim singuri. Să lepădăm degrabă păcatul, viciile, răutățile și să ne întoarcem cu pocăință spre Dumnezeu.

         Să lăsăm lumea „afară”, iar înăuntru, în Biserică să fie întotdeauna o atmosferă cerească; să fie Sanctuarul și locul unde Dumnezeu să-Și găsească plăcerea.

            Sărbătorile să fie toate pentru Cel ce merită glorificat: Sărbătoarea sufletelor noastre, Isus Cristos, care este Domnul.

            „Zic dar umblați cârmuiți de Duhul Sfânt, și nu împliniți poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului și Duhul împotriva firii pământești: sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți.” Galateni 5:16-17.

            În fața acestor realități și ascultând cuvintele lui Dumnezeu, nu mai este nimic de făcut altceva, decât să ne întoarcem cu toții cu pocăință la dragostea dintâi.

            Domnul Dumnezeu să ne dea înțelepciune!